Donald Trump ar putea candida din nou pentru Casa Albă, în 2024

by Andreea Radu

Preşedintele american Donald Trump a oferit unul dintre cele mai puternice indicii privind o nouă candidatură pentru Casa Albă, declarând unei mulţimi adunate în Sioux City, Iowa, că „foarte, foarte, foarte probabil o va face din nou” în 2024, relatează BBC, potrivit observatornews.ro.
Trump a vorbit la primul dintre cele patru mitinguri din cinci zile, în timp ce face campanie pentru candidaţii republicani la alegerile de la jumătate de mandat de săptămâna viitoare. Joi seară, 3 noiembrie, Trump a reluat afirmaţia nefondată potrivit căreia a pierdut în 2020 din cauza fraudei electorale pe scară largă.
„Am candidat de două ori. Am câştigat de două ori şi am avut un rezultat mult mai bun a doua oară decât prima, obţinând cu milioane de voturi mai mult în 2020 decât am primit în 2016. (…) Şi acum, pentru a face ţara noastră sigură şi glorioasă. Foarte, foarte, foarte probabil o voi face din nou”, a declarat fostul preşedinte american.
„Foarte curând. Pregătiţi-vă”, a adăugat Trump.
Trump a câştigat cele mai multe voturi obţinute vreodată, 72 de milioane, de un preşedinte în exerciţiu, în 2020, dar a pierdut totuşi în faţa lui Joe Biden, un democrat, care a obţinut 81 de milioane de voturi.

Facebook Comments