Donald Trump a fost externat, după trei zile petrecute în spital

by Andreea Radu
Președintele american Donald Trump, diagnosticat cu COVID-19, a fost externat după trei zile petrecute în spital și s-a întors la Casa Albă. Imediat ce a ajuns, Trump și-a scos masca, într-un moment regizat, pentru a fi fotografiat de jurnaliști. El și-a pus masca în buzunar și așa a intrat în clădire, deși, oficial, încă este bolnav de COVID-19, potrivit hotnews.ro.
La puţin timp după ora locală 18.30, el a părăsit Walter Reed Medical Center, purtând un costum şi cravată, precum şi o mască. A salutat cu pumnul ridicat, în semn de reuşită, şi a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. A urcat scările exterioare, la Casa Albă, şi a pozat în faţa steagurilor de la balcon, unde imediat şi-a scos masca. El a rămas fără mască în timp ce a fost salutat de angajaţi de la Casa Albă, care purtau măşti.
Momentul de luni seară de la Casa Albă, din Balconul Truman, a fost unul pregătit atent, la câteva ore după ce Trump a sugerat pe Twitter că va fi externat şi că boala nu este o ameninţare serioasă.

„Am învăţat atât de multe despre coronavirus (…) Acum sunt mai bine. Poate sunt imun, nu ştiu”, a afirmat Trump într-un clip filmat la Casa Albă.
Potrivit unor surse citate de NBC, Donald Trump va rămâne la reședința sa cât timp este tratat pentru COVID-19, și nu în aripa de vest, unde se află birourile prezidențiale.

Nu se știe cât de mare este focarul de COVID de la Casa Albă și nu este clar nici cât de gravă este forma pe care a făcut-o liderul american.
„Am învăţat atât de multe despre coronavirus. Şi un lucru e sigur: nu-l lăsaţi să vă domine, nu vă temeţi de el, îl veţi învinge. Avem cele mai bune echipamente medicale, avem cele mai bune medicamente, toate dezvoltate recent, şi îl veţi învinge. Am mers la spital şi nu mă simţeam prea bine. Apoi, acum două zile puteam să şi plec. Acum două zile mă simţeam grozav, mai bine decât m-am simţit după multă vreme. Am mai spus-o, mai bine ca acum 20 de ani”, le-a transmis americanilor Donald Trump, aflat în plină campanie electorală, cu puțin timp înainte de a ieși din spital.
Facebook Comments