Donald Trump a fost acuzat de „tentativă de lovitură de stat” în Congres

by Andreea Radu

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, este acuzat în Congres că a orchestrat „o tentativă de lovitură de stat” prin asaltul de la Capitoliu, relatează digi24.ro. Este vorba de prima anchetă în legătură cu evenimentele din 6 ianuarie 2021, când susținătorii lui Trump, instigați de președinte, au atacat Capitoliul, acolo unde se desfășura procedura de validare a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 2020.
Liz Cheney președinta adjunctă a comitetului care îl investighează pe Trump, o republicană, fiica fostului vicepreședinte Dick Cheney, a declarat că fostul președinte „a aprins fitilul acestui atac”. Cheney este o cunoscută adversară a lui Trump și s-a numărat printre membrii Congresului republicani care au votat pentru punerea sub acuzare, după evenimentele din 6 ianuarie.
După aproape un an de investigații, Camera Reprezentanților, controlată de o majoritate democrată, a deschis comitetul joi seară.
„6 ianuarie a fost punctul culminant al unei tentative de lovitură de stat”, a spus Bennie Thompson, reprezentant democrat. „Donald Trump a fost în centrul acestui complot”, a adăugat el.
De aproape un an, acest grup de aleşi – şapte democraţi şi doi republicani – a audiat peste 1.000 de martori, printre care doi copii ai fostului preşedinte, şi a trecut prin 140.000 de documente pentru a face lumină asupra acţiunilor şi gesturilor precise ale lui Donald Trump înainte, în cursul şi după acest eveniment care a zguduit din temelii democraţia americană.
Anterior, Camera Reprezentanților l-a pus sub acuzare pe Donald Trump pentru rolul său în atacul sângeros din 6 ianuarie, însă Senatul controlat de republicanii lui Mitch McConnell l-a achitat, motivând prin faptul că acesta nu mai era în funcție.

Facebook Comments