Doi turci au încercat să treacă în Ungaria cu documente false belgiene

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat doi cetățeni din Turcia care au încercat să treacă fraudulos frontiera, folosind cărți de identitate belgiene false.
În data de 14.01.2023, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasageri într-un autoturism înmatriculat în Olanda, două persoane de sex masculin, prezentând la controlul de frontieră cărți de identitate belgiene.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.
În cadrul verificărilor, au fost descoperite asupra persoanelor pașapoartele acestora, stabilindu-se identitatea reală, ambii fiind cetățeni turci care au declarat că intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Vestul Europei.
Colegii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments