Doi tineri au ajuns la spital, după ce s-au dezechilibrat cu motocicleta

by Adrian Pavel

Astăzi, 25 aprilie a.c., în jurul orei 18.20, a avut loc un accident rutier pe D.N.79 A.

Din cercetări a reieșit că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Cil, care conducea o motocicleta pe D.N.79 A, din localitatea Almaș înspre Cil, la km.31+500 într-o curbă, ar fi derapat părăsind partea carosabilă ajungând într-o vale pe partea dreaptă a direcției de mers.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorul motocicletei și a pasagerei, o tânără de 21 de ani din aceeași localitate.

Conducătorul motocicletei a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD iar pasagera cu ambulanța SMURD.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Facebook Comments