Doi sportivi de la CSS Gloria Arad au cucerit medalii de bronz la Campionatul Național U20 de lupte

Doi sportivi de la CSS Gloria Arad au cucerit medalii de bronz la Campionatul Național U20 de lupte
Sportivii clubului CSS Gloria Arad au obținut noi rezultate importante la nivel național. Anna Maria Hotăran și Vlad Petrean au urcat pe podium la Campionatul Național Individual U20 la lupte, competiție desfășurată în perioada 22-24 mai 2026, în Sala Polivalentă din Piatra Neamț.
Anna Maria Hotăran, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, a cucerit medalia de bronz în proba de lupte feminine, categoria 76 de kilograme. Tot pe locul al treilea s-a clasat și Vlad Petrean, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Goldiș”, în concursul de lupte greco-romane, categoria 97 de kilograme.
Cei doi sportivi sunt componenți ai loturilor naționale ale României și sunt pregătiți la CSS Gloria Arad de profesorii Răzvan Codrean, Ovidiu Burghelea și Ioan Coste.
Reprezentanții clubului arădean au transmis felicitări sportivilor pentru performanțele obținute, dar și părinților pentru susținerea și implicarea constantă în activitatea acestora.