Doi sportivi arădeni, în delegaţia olimpică a tineretului

by Sorin Haut

România va participa cu o delegaţie de 34 de sportivi, 21 de fete şi 13 băieţi, la Jocurile Olimpice ale Tineretului, de la Buenos Aires, în perioada 6-18 octombrie, iar canotoarea Tabita Maftei a fost aleasă de Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român să fie purtătoarea de drapel la festivitatea de deschidere, informează site-ul forului olimpic naţional.

Sportivii români vor concura la 14 sporturi şi discipline sportive, atletism, baschet feminin 3×3, canotaj, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, judo, haltere, înot, lupte, sărituri în apă, scrimă, tir sportiv, tenis de masă, tenis.

Medaliată cu aur la simplu vâsle la Campionatele Mondiale de canotaj rezervate juniorilor, care au avut loc luna trecută la Racice (Cehia), Tabita Maftei este una dintre cele mai titrate componente ale Echipei Olimpice a României care va face deplasarea în Argentina.

În palmaresul botoşănencei în vârstă de 18 ani se mai regăsesc medalia de argint cucerită la dublu rame fără cârmaci, alături de Alina Maria Baleţchi, la Campionatele Europene de juniori din acest an, şi aurul adjudecat anul trecut la CM de juniori, în proba feminină de patru vâsle, alături de Larisa Elena Roşu, Andreea Grăpinoiu şi de Simona Geanina Radiş.

Tabita Maftei s-a născut în satul Talpa, comuna Cândeşti din judeţul Botoşani, într-o familie cu 11 copii, fiind selecţionată pentru canotaj de antrenorii Iulia şi George Bulie. A fost legitimată la Clubul Sportiv Botoşani, iar la vârsta de 15 ani a participat la prima sa competiţie naţională.

La JOT Buenos Aires 2018, Tabita Maftei va face parte din echipajul feminin de dublu rame fără cârmaci, alături de Alina Maria Baleţchi.

Florin Misca va fi şeful de misiune al României la JOT Buenos Aires 2018, iar Dragoş Tătaru, adjunct al şefului de misiune. Din staff-ul tehnic mai fac parte medicul Dan Valentin Anghelescu, asistentul medical Justin Răduţu, Liliana Dorneanu, responsabil secretariat şi program cultural-educativ şi Oana Enache, responsabil economic.

Haristiade, Danciu şi Brosovszky, reprezentanţii Aradului

Aradul e reprezentat de sportivii Daria Haristiade (tir) şi Emanuel Danciu (haltere), ambii legitimaţi la CS Municipal Arad, dar şi de Monica Brosovszky Boriga, care deşi s-a retras din activitatea de jucătoare, rămâne activă la nivel de antrenorat, ea urmând să conducă naţionala de baschet 3×3.

Delegaţia României:
Atletism (cinci sportivi – trei fete, doi băieţi): Daniela Vasile, Adina Elena Cîrciogel, Răzvan Cărare, Cristian Gabriel Voicu, Bianca Toader; antrenori – Horaţiu Calfă şi Ana Mirela Ţărmure;

Baschet 3×3 feminin (patru sportive): Sonia Alexandra Cazacu, Maria Ferariu, Ilinca Sofia Paun, Carla Antonia Popescu; antrenor – Monika Isabela Boriga;

Canotaj (patru sportivi – două fete şi doi băieţi): Alina Maria Baleţchi, Tabita Maftei, Alexandru Laurenţiu Danciu, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu; antrenor – Cristian Mihai Maliş;

Gimnastică artistică (doi sportivi – o fată şi un băiat): Ana Maria Puiu şi Gabriel Burtănete; antrenori – Marius Răzvan Vintilă, respectiv Dragoş Bîrzu;

Gimnastică ritmică (o sportivă): Denisa Alexandra Stoian; antrenor – Simona Puiu;

Judo (doi sportivi – o fată şi un băiat): Iosif Adrian Şulcă şi Giorgia Barbara Hagianu; antrenor – Roland Bodo;

Haltere (trei sportivi – două fete şi un băiat): Sabina Baltag, Mihaela Valentina Cambei, Emanuel Marian Danciu (CSM Arad); antrenori – Liliana Mihaela Niculiţă şi Ilie Ovidiu Fătu;

Înot (patru sportivi – două fete şi doi băieţi): Maria Claudia Gâdea, Ingrid Huszar, Daniel Cristian Martin, George Adrian Raţiu; antrenor – Gheorghe Iulian Matei;

Lupte (o sportivă): Amina Roxana Capezan; antrenor – Şerban Iulian Mumjiev;

Sărituri în apă (un sportiv): Aurelian Dragomir; antrenor – Ana Popescu;

Scrimă (doi sportivi – o fată şi un băiat): Diana Rebeca Cândescu şi Andrei Păştin; antrenor – Rareş Dumitrescu;

Tir sportiv (o sportivă): Daria Olimpia Haristiade (CSM Arad); antrenor – Mircea Ilie Budurişan;

Tenis de masă (doi sportivi – o fată şi un băiat): Andreea Dragoman şi Cristian Pletea; antrenori – Petre Arnăutu, respectiv Mădălin Silvian Ionaşcu;

Tenis (doi sportivi – o fată şi un băiat): Selma Ştefania Cadâr şi Cristian Filip Jianu; antrenor – Răzvan Itu;

AGERPRES

Facebook Comments