Doi sirieni au încercat să treacă în Ungaria cu cărti de identitate grecești false

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat doi cetățeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera folosind cărți de identitate grecești false.
În data de 02.04.2023, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, în calitate de pasageri ai unui autoturism înmatriculat în România, doi bărbați care au prezentat la controlul de frontieră două cărți de identitate având însemnele autorităților din Grecia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoanele sunt cetățeni din Siria, în vârstă de 27, respectiv 28 de ani, intrați legal în țara noastră și intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Vestul Europei.
Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments