Doi români, răniți în atacul armat de la o școală din Austria

Doi români, răniți în atacul armat de la o școală din Austria
Doi cetățeni români se numără printre persoanele rănite în atacul armat comis la o școală gimnazială din Austria, unde un fost elev a deschis focul și a ucis cel puțin 9 persoane, majoritatea profesori și elevi. Un alt rănit grav a murit ulterior la spital, ridicând bilanțul la 10 victime, scrie tvrinfo.ro. Potrivit MAE, Ambasada României la Viena s-a autosesizat imediat și a luat legătura cu autoritățile austriece pentru a verifica situația. Familiile celor doi români răniți au fost deja informate cu privire la starea acestora, iar ambasada este pregătită să acorde asistență consulară, dacă va fi solicitată. Tragedia a avut loc într-una dintre cele mai liniștite regiuni ale țării, iar autoritățile austriece vorbesc despre un șoc colectiv, în condițiile în care Austria are unele dintre cele mai stricte legi privind regimul armelor de foc din Europa. Potrivit informațiilor preliminare, atacatorul ar fi un fost elev exmatriculat în urmă cu un an. Ancheta este în plină desfășurare, iar poliția încearcă să stabilească motivațiile din spatele gestului extrem. De asemenea, sunt analizate eventualele legături ale acestuia cu rețele extremiste sau tulburări psihice anterioare. Ministerul de Externe transmite că, la acest moment, sunt în curs de desfăşurare demersuri specifice în astfel de cazuri, autorităţile austriece prioritizând acordarea asistenţei medicale victimelor şi efectuarea investigaţiilor care se impun într-un astfel de context. MAE, prin intermediul Ambasadei României la Viena, rămâne în contact cu autorităţile locale, urmând să transmită eventuale actualizări în funcţie de elementele de noutate cu privire la această situaţie. Pentru cetățenii români aflați în Austria, MAE pune la dispoziție următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65 0043-1-505.23.81 0043-1-230.95.10 0043-1-505.16.27 Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), iar în cazuri de urgență, este disponibil numărul: 0043-699.117.26027