Doi refugiați au fost depistați pe o stradă din Arad, de polițiștii de frontieră

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, pe o stradă din municipiul Arad, doi cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În data de 13.10.2022, în jurul orei 23:10, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Pe parcursul misiunii, au fost identificați, pe o stradă din municipiul Arad, doi cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Pakistan și Sri Lanka, în vârstă de 30, respectiv 33 de ani.
După finalizarea tuturor verificărilor, vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală.

Facebook Comments