Doi pompieri arădeni, aflați în timpul liber, au sărit în ajutor la două incendii, în Frumușeni și Arad

/
Doi pompieri arădeni, aflați în timpul liber, au sărit în ajutor la două incendii, în Frumușeni și Arad
Spiritul de salvator nu ține cont de program. Două incendii izbucnite în acest weekend au fost scene de intervenție pentru doi pompieri arădeni aflați în timpul liber, care au ales să acționeze fără ezitare.

Sâmbătă, în localitatea Frumușeni, un incendiu a izbucnit la anexa unei locuințe, fumul dens și flăcările punând în pericol gospodăria și construcțiile din apropiere. Soldat Onuțan Răzvan, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, se afla acasă în momentul producerii evenimentului. Observând pericolul, acesta a intervenit imediat, alăturându-se pompierilor voluntari ai SVSU Frumușeni. Cu mijloacele de primă intervenție, a contribuit la limitarea extinderii focului până la sosirea echipajelor operative, reducând astfel pagubele și riscurile pentru locuințele din zonă.

Duminică, un alt incendiu puternic a izbucnit în municipiul Arad, la acoperișul unei case. Flăcările și fumul gros erau vizibile de la distanță. Soldat Moldovan Cristian, aflat în zonă, a observat incendiul și a decis să intervină. A solicitat echipament de protecție și a intrat în dispozitiv alături de colegii săi, participând la localizarea și stingerea focului.

În ambele situații, cei doi pompieri nu se aflau în serviciu. Intervenția lor a demonstrat, încă o dată, că pentru salvatori responsabilitatea nu se încheie odată cu terminarea turei. Promptitudinea și implicarea lor au contribuit la gestionarea rapidă a situațiilor de urgență și la protejarea comunității.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad subliniază că astfel de gesturi reflectă profesionalismul și devotamentul celor care aleg această meserie, fiind mereu pregătiți să intervină atunci când viața și bunurile oamenilor sunt puse în pericol.