DOI MORTI SI TREI RANITI, DUPA CE DOUA MASINI S-AU CIOCNIT FRONTAL, LA ARAD

by Paula Craciun

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit frontal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 79A, în judeţul Arad, traficul fiind blocat pe această şosea două ore, transmite MEDIAFAX.

Accidentul a avut loc la intrarea în oraşul arădean Chişineu-Criş, dinspre Ineu, pe DN 79A, unde şoferul unui autoturism Opel a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a izbit pe contrasens un un autoturism BMW condus regulamentar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, în Opel se afla doar şoferul, în timp ce în BMW se aflau patru bărbaţi, doi decedând pe loc în urma impactului, respectiv şoferul, în vârstă de 31 de ani şi pasagerul din dreapta, de 26 de ani.

Ceilalţi doi pasageri, aflaţi pe bancheta din spate, au suferit răni uşoare.

În urma impactului, şoferul care ar fi vinovat de producerea accidentului, în vârstă de 25 de ani, a fost rănit grav, fiind trasportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Ambele autoturisme au fost distruse, iar pentru scoaterea victimelor a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.

Circulaţia pe şoseaua care leagă oraşele Chişineu-Criş şi Ineu a fost blocată două ore în urma accidentului.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments