DOI INEUANI AU FOST TRIMISI IN JUDECATA PENTRU TALHARIE

by Cosmin Mihuta

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriul din data de 12.03.2014, au dispus, trimiterea în judecată a inculpaţilor BUTA ALEXANDRU COSTEL şi N. G. A.(minor) pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi   furt calificat.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, inculpaţii Buta Alexandru Costel şi N. G. A.(minor),  în seara zilei de 21.11.2013, în jurul orelor 21.00 s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate B. M., din oraşul Ineu, unde în timp ce inculpatul minor N.G.A stătea de pază, la stradă, inculpatul Buta Alexandru Costel a pătruns în locuinţă şi prin violenţă şi ameninţare i-a sustras un inel de pe deget şi cerceii de la urechi, cauzând un prejudiciu de 500 lei, acesta fiind recuperat.

În seara zilei de 09.11.2013, au pătruns prin escaladarea geamului în locuinţa persoanei vătămate M.T., din Ineu, de unde au sustras o brăţară de alamă, prejudiciu fiind de 50 lei, nerecuperat.

Inculpatul minor N.G.A., în data de 13.02.2013 a pătruns în locuinţa persoanei vătămate O.E., din oraşul Ineu, prin escaladarea porţii şi din interiorul locuinţei a sustras mai multe bijuterii în valoare de 2.000 lei, prejudiciul nerecuperat.

Inculpatul minor N.G.A., în data de 03.07.2013 a pătruns în locuinţa persoanei vătămate P.T., din oraşul Ineu,  prin escaladarea gardului şi a unui geam al imobilului şi din interiorul locuinţei a sustras suma de 645 euro, 100 lei şi bijuterii în valoare de 500 lei, prejudiciul nerecuperat.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Ineu.

Facebook Comments