Doi hoți au fost prinși pe strada Școalei, în toiul nopții, în timp ce cărau obiecte furate

Doi hoți au fost prinși pe strada Școalei, în toiul nopții, în timp ce cărau obiecte furate

În noaptea de 21/22 iunie a.c., în jurul orei 03,20, polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat, pe strada Școalei, doi tineri din Arad, de 18 și 22 de ani.

Aceștia aveau asupra lor trei rotopercutoare și un ciocan rotopercutor, de diferite mărci, a căror proveniență nu a putut fi stabilită. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bunurile ar fi fost sustrase dintr-o anexă de pe strada Poetului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat, fiind continuată documentarea activității infracționale.