Doi elevi din Iași au impresionat juriul celei mai importante competiții internaționale de știință pentru elevi, desfășurată în Statele Unite, cu o invenție care ar putea schimba modul în care este verificată prospețimea cărnii din magazine.
Frații Silviu Surya Salian și Ștefan Shaan Salian, elevi la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, au dezvoltat un senzor inteligent care își schimbă culoarea atunci când carnea începe să se altereze.
Spre deosebire de verificarea clasică bazată pe data de expirare înscrisă pe ambalaj, sistemul creat de cei doi liceeni analizează starea reală a produsului și poate indica dacă acesta mai este sigur pentru consum sau trebuie retras de la vânzare.
„Proiectul nostru poate să ajute companiile care produc carne”, a declarat Silviu Surya Salian, explicând că reprezentanții din Statele Unite au fost interesați în special de aplicabilitatea practică a invenției.
Specialiștii în industria alimentară spun că prospețimea cărnii este influențată de procese oxidative și de condițiile de păstrare, iar un astfel de sistem ar putea oferi informații mult mai precise decât metodele utilizate în prezent.
Proiectul a fost prezentat luna trecută la o competiție internațională organizată în statul american Arizona, unde România a fost reprezentată la secțiunea de chimie. Cei doi elevi au reușit să obțină un premiu într-o competiție la care au participat peste 2.000 de elevi din 67 de țări.
„Am fost foarte fericit că am putut reprezenta România la nivel mondial. Să luăm și premiu la nivel internațional a fost extraordinar pentru mine”, a declarat Ștefan Shaan Salian.
Profesorii și conducerea liceului au apreciat performanța elevilor, subliniind că proiectul este rezultatul unui an de muncă și cercetare. Potrivit profesoarei de chimie Lăcrămioara Popa, succesul obținut la unul dintre cele mai importante târguri de știință din lume poate deschide numeroase oportunități pentru tinerii cercetători.
Invenția urmează să fie prezentată și în cadrul unor târguri și expoziții de profil organizate în România, unde ar putea atrage interesul companiilor din industria alimentară și al specialiștilor în siguranță alimentară.
Doi elevi români au creat un senzor care detectează carnea alterată. Invenția a fost premiată în SUA