Doi cetăţeni turci, depistaţi în Vama Nădlac cu documente false

by Dana B.

  Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetăţeni turci, o femeie împreună cu fiul ei, care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de paşapoarte  de serviciu turceşti false.

 În data de 08.07.2018, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageri într-o maşina marca Mercedes condusă de un cetăţean bulgar, o femeie şi un tânăr, care la controlul de frontieră s-au legitimat cu două paşapoarte de serviciu turceşti.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unor documente autentice, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni turci, mamă si fiu, în vârstă de 38, respectiv 17 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Cei doi au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 4.000 euro, şi au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi cetăţeni turci şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments