Doi cetăţeni din Benin au încercat să iasă din țară cu documente false

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Curtici și Nădlac II au depistat doi cetățeni din Benin care au prezentat la controlul de frontieră un pașaport și o carte de identitate, ambele având însemnele autorităților din Franța, ce s-au dovedit a fi false.
În data de 21.10.2021, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasager în trenul care circulă pe relația București Nord – Viena, o persoană care s-a legitimat cu un pașaport ce purta însemnele autorităților din Franţa.
În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la documentul prezentat de către femeie la control, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare.
Astfel, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În urma verificărilor suplimentare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean din Benin, în vârstă de 29 ani, solicitant de azil în România.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În data de 22.10.2021, în jurul orelor 03.40 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, o persoană care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autoritățile din Franța.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat de către pasager la control, colegii noștri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul prezentat este fals.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Benin, în vârstă de 29 ani, solicitant de azil în țara noastră.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments