Doi bărbați din Sri Lanka au încercat să treacă frontiera cu documentele altor persoane

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat doi bărbați din Sri Lanka ce au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind documente care aparţineau altor persoane.
În data de 14.10.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri într-un autocar înmatriculat în România, doi bărbați care s-au legitimat cu pașapoarte emise de autoritățile din Sri Lanka și permise de ședere având însemnele statului italian.
Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din documente există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care acestea au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Sri Lanka, în vârstă de 22, respectiv 27 de ani, care au intrat legal în țara noastră în baza documentelor personale.
Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments