Doi bărbați din comuna Pleșcuța, județul Arad, au fost reținuți de polițiștii din Brad, fiind acuzați că ar fi șantajat un bărbat de 53 de ani din Vața de Jos. Suspecții ar fi obținut de la acesta aproximativ 20.000 de lei, după ce l-ar fi amenințat cu formularea unei reclamații privind fotografii cu caracter intim.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, victima a sesizat Poliția Municipiului Brad, declarând că, începând din luna iunie, ar fi fost contactată telefonic de persoane necunoscute, care i-ar fi cerut în repetate rânduri diferite sume de bani.
Cei doi l-ar fi amenințat pe bărbat că vor depune o reclamație împotriva sa, susținând că acesta ar fi solicitat unei alte persoane, prin intermediul unei rețele de socializare, fotografii cu caracter intim. Ulterior, suspecții și-ar fi atribuit în mod fals calitatea de procuror și ar fi continuat să îi ceară bani.
În urma amenințărilor, bărbatul de 53 de ani le-ar fi remis, în mai multe tranșe, aproximativ 20.000 de lei.
Suspecții au fost prinși după ce victima ar fi fost contactată din nou și i s-ar fi solicitat încă 800 de lei. Banii urmau să fie predați luni, în comuna Vața de Jos.
Polițiștii l-au prins în flagrant pe unul dintre bărbații bănuiți de comiterea faptei. Acesta a fost oprit în trafic, iar asupra sa și în autoturismul pe care îl conducea a fost găsită suma de 800 de lei, formată din bancnotele remise anterior de victimă.
La scurt timp, polițiștii l-au identificat și pe cel de-al doilea suspect. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 28 și 39 de ani, ambii din comuna Pleșcuța, județul Arad.
În urma probelor administrate, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Ei urmează să fie prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.
Doi arădeni din Pleșcuța, reținuți pentru șantaj. Ar fi obținut 20.000 de lei după ce s-au dat drept procurori