Dodean, victorie mare la Mondiale! E în optimi de finală

by Sorin Haut

Zi excelentă pentru tenisul de masă românesc la Campionatele Mondiale de la Dusseldorf. Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro, locul 47 mondial, îşi continuă parcursul foarte bun din proba de simplu, furnizând astăzi una dintre marile surprize ale turului 3, 16-mi de finală. După două victorii categorice în primele două tururi, cu 4-1 la seturi, Dodean a dispus cu acelaşi scor, 4-1, de nimeni alta decât experimentata austriacă de origine chineză Liu Jia, a 15-a jucătoare a lumii! În vârstă de 35 de ani, asiatica e născută la Beijing, iar acum trei ani era în Top 10 mondial, pe poziţia a 9-a, cu atât mai entuziasmantă victoria arădencei de la CSM! Dodean s-a impus net în primul set, la 3, apoi şi l-a adjudecat la mare luptă şi pe al doilea, 13-11, după ce a revenit incredibil de la 6-10, pentru ca în setul trei să controleze din nou clar ostilităţile, câştigând la 8. Liu Jia s-a trezit din “pumni” abia în setul patru, când a învins greu, cu 11-8. Dodean şi-a luat, apoi, rolul în serios şi s-a impus la 9 în faţa chinezoaicei în setul 5, câştigând astfel în stil de mare jucătoare şi meciul, 4-1!
A învins a 15-a jucătoare a lumii, o chinezoiacă!
Victorie categorică şi foarte importantă pentru jucătoarea noastră, care reuşeşte o splendidă calificare în optimile de finală, acolo unde dă peste o altă chinezoaică, de data asta şi mai redutabilă, reprezentând chiar China. E vorba de Chen Meng, locul 5 în lume, jucătoare cu un palmares formidabil, ce nu mai are nevoie de prea multă prezentare. În turul 3, Chen a câştigat categoric, 4-0, cu cehoaica Dana Cechova. Meciul dintre Chen şi Dodean e mâine, ora 12:15 (ora României). Tot astăzi, Eliza Samara, a 31-a jucătoare a lumii, a obţinut şi ea o victorie răsunătoare în turul 3, câştigând dramatic, cu 4-3 la seturi, la 8 în decisiv, în faţa numărului 10 mondial, japoneza Sato Hitomi!
Dodean şi Samara înfruntă jucătoare din Top 6!
În optimi, Samara joacă tot cu o japoneză, Kasumi Ishikawa, numărul 1 al niponelor şi locul 6 în lume, care a trecut în turul 3 cu 4-1 la seturi de nord coreeanca Ry Hion Sim! Meciul e mâine, ora 11 (ora României). Sunt şanse mari ca ambele meciuri ale româncelor să fie transmise în direct pe Digi Sport, ţinând cont că se joacă la masa principală, 1. La masculin, Ovidiu Ionescu a făcut unul din cele mai bune meciuri de până acum ale carierei, trecând în turul 2 cu un surprinzător 4-0 la seturi de campionul european, Emmanuel Lebesson. Diseară, de la ora 21:30, urmează să joace în turul 2 şi Hunor Szocs, cu croatul Andrej Gacina.
Foto: ittf.com

Facebook Comments