Dodean luptă pentru a urca pe podium, în Franţa, apoi îşi va inaugura Academia, la Arad

by Sorin Haut

TT Saint Quentin, echipa de tenis de masă pentru care evoluează şi arădeanca Daniela Monteiro Dodean, încheie pe 10 iunie sezonul din Pro Dames, puternicul campionat francez. Învinsă în semifinale de Metz TT – echipa Adinei Diaconu cucerind titlul de campioană în faţa lui St.Pierraise – echipa Danei o înfruntă în finala mică a campionatului din Hexagon, în lupta pentru locul 3 şi bronz, pe ASRTT Etival. Cele două formaţii au terminat primele sezonul regulat, Saint Quentin pe 1, iar Etival pe 2, dar au cedat în penultimul act, luptându-se acum pentru ultimul loc pe podium.  Mai întâi, manşa tur a finalei mici se joacă miercuri, 8 iunie, la Etival, pentru ca două zile mai târziu, concluzia stagiunii să se scrie în fieful celor de la Saint Quentin.

Echipa Danei încheie sezonul pe 10 iunie, în faţa lui Etival

Meciurile trebuiau să se dispute tocmai în aprilie, dar două cazuri de Covid-19 din tabăra celor de la Saint Quentin, ale luxemburghezei De Nutte şi rusoaicei Mikhailova, au amânat disputele cu aproape două luni! Odată finalizat sezonul din Franţa, Dana Dodean este aşteptată în această vară acasă, la Arad, pentru a inaugura oficial deschiderea Academiei de tenis de masă ce îi poartă numele.

Facebook Comments