Dodean a semnat cu Sporting şi pregăteşte Europenele

by Sorin Haut

Vară fierbinte pentru Daniela Dodean-Monteiro (locul 99 mondial), care din toamnă începe o nouă aventură. După evoluţii de succes în campionatele din Italia, Austria şi Franţa, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad a semnat cu gruparea portugheză Sporting Lisabona, pentru care va juca, din octombrie şi în Liga Campioanelor. Dodean, 30 de ani, le va avea colege, la noua echipă, pe asiaticele Fen Li (Suedia, 137 mondial) şi Barthel Zenqi Apolonia (Germania), dar şi pe alte cinci junioare lusitane, incluse şi ele în lot. Interesant e că Dana va înfrunta în grupa C a Champions League fosta sa echipă din Franţa, Saint Quentin, a treia adversară fiind Linz Froshberg, din Austria. În Ligă vor evolua şi alte trei românce: Eliza Samara, la Tarnobrzeg (Polonia), Adina Diaconu, la Metz (Franţa) şi Camelia Iacob, la Etival (Franţa).
Parteneri în viaţă şi la…masă
Altfel, Dodean pregăteşte în aceste zile Campionatele Europene, probe individuale, programate la Alicante (Spania), în perioada 18-23 septembrie. Arădeanca va concura în probele de simplu şi dublu mixt, unde va face pereche cu partenerul de viaţă, Joao Monteiro, cei doi fiind campioni europeni la Budapesta, în 2016. Va absenta însă din proba de dublu, după ani la rând în care alături de Eliza Samara a cucerit titluri şi medalii europene. Motivul ni-l explică chiar ea:
S-a „rupt” dublul de aur!
„Sunt cu probleme destul de mari la spate. E foarte greu, joc cu dureri. În fiecare zi am antrenament si fizioterapie, plus fizic. Nu voi mai putea juca la dublu, alături de Eliza, am fost anunţată foarte târziu şi a fost greu să găsesc o stângace, pentru că dublurile erau aproape toate făcute. După foarte mulţi ani jucaţi împreună şi atâtea rezultate bune, îmi pare rau că nu vom mai putea juca împreună. Motivul? Nu pot participa la toate concursurile, iar pentru Eliza nu este în regulă, pentru că nu poate să se pregătească cum trebuie, cel puţin aşa mi s-a zis.”

Facebook Comments