Documentarul „Leaving Neverland”, criticat de familia lui Michael Jackson

by Cristian Dobre

Un documentar despre presupuse abuzuri sexuale săvârşite de regretatul cântăreţ Michael Jackson, care va fi prezentat la ediţia de anul acesta a Festivalului Sundance, a fost criticat de familia acestuia, fiind calificat drept „patetic şi scandalos”, potrivit The Guardian.

Documentarul „Leaving Neverland” a fost regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed şi va avea premiera mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului Sundance, care va avea loc în perioada 24 ianuarie – 3 februarie, în Park City din Utah (SUA).

Noul documentar include şi acuzaţiile că Michael Jackson a abuzat sexual copii.

Administratorii averii lui Michael Jackson au declarat pentru platforma tmz.com că filmul este „o altă producţie exagerată din şirul încercărilor patetice şi scandaloase de a exploata şi a face bani din imaginea lui Michael Jackson, o altă formă de prezentare a unor acuzaţii nefondate”.



Potrivit prezentării oficiale, „Leaving Neverland” explorează „manipularea şi abuzarea” a doi bărbaţi, ale căror nume nu au fost făcute publice, de la vârsta de 7, respectiv 10 ani.

Filmul de patru ore va avea premiera pe 25 ianuarie, iar, în primăvară, va fi difuzat de televiziunea britanică Channel 4.

Lui Michael Jackson i-au fost aduse numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari. În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea 13 ani.

În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments