DOCTORIȚA CARE L-A PRELUAT PE EKENG, SUB URMĂRIRE PENALĂ

by Dana B.

Mihaela Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat pe fotbalistul Patrick Ekeng, a fost citată, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a fi pusă sub urmărire penală, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit la 6 mai, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și Viitorul Constanța, fără un contact cu un adversar în prealabil.

După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar șapte minute.

Martorii oculari au relatat că medicul Mihaela Duță de pe ambulanța Puls a intervenit foarte târziu.

În urma autopsiei efectuate la Institutul Național de Medicină Legală, s-a constatat că jucătorul dinamovist avea o problemă la inimă, aceasta fiind și cauza decesului.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments