Doar Tomozei a plătit scump ruşinea de la Filiaşi. Ceilalţi utişti au fost amendaţi, dar sumele sunt secrete!

by Sorin Haut

La UTA nu a mai fost chiar “furtuna” pe care o anunţa Balint după eliminarea ruşinoasă din Cupa României, iar măsurile dure au vizat un singur jucător, oricum luat în colimator de mai multă vreme. În rest, antrenorul a anunţat că s-au dat sancţiuni financiare întregii echipe prezente la Filiaşi, inclusiv staff-ului tehnic, dar nu ştim cu cât au plătit utiştii pentru una din cele mai umilitoare eliminări din istoria participării în Cupă! „A fost un rezultat rușinos pentru noi și după o analiză amănunțită, am zis că propun conducerii două măsuri. Una dintre ele a fost aceea legată de Marius Tomozei, aceea de a nu ne mai baza pe el, în ceea ce privește echipa de seniori, el nu mai face parte din lotul nostru. A doua măsură a fost propunerea de sancționare financiară a tuturor jucătorilor care au participat la acel meci, dar și a întregului staff tehnic, pentru că toți avem partea noastră de vină și mi se pare normal ca toți să plătim pentru imaginea care am lăsat-o după acel meci. Conducerea a aprobat aceste măsuri, au fost puse în vigoare, ca atare am fost obligați să trecem rapid peste. Ieri, am avut o discuție destul de lungă cu băieții, ne-am acceptat greșelile, încercăm să le remediem.

Balint este sigur că „vom arăta cu totul altfel în faţa CFR-ului”

Problema cea mai mare a fost legată de atitudinea generală, dar sunt convins că asta se va schimba, iar la meciul cu CFR Cluj vom arăta cu totul altfel”, a declarat Laszlo Balint, care a dat de înțeles că pedepsele financiare nu li se aplică și jucătorilor care nu au făcut deplasarea din Cupă, de la Filiași, respectiv Iacob, Erico, Vukcevic, Batha și Călin, dar și celor care au rămas pe bancă în Oltenia, Mociu, Mihai, Benga și Isac. Marius Tomozei, 31 de ani, a fost titular în sezonul promovării în Liga 2-a și a strâns apoi 27 de prezențe în Liga 1 pentru „Bătrâna Doamnă”, dintre care trei în acest sezon. Tehnicianul UTA-ei nu a dorit să spună cu ce sumă au fost sancționați cei care au făcut de râs numele UTA-ei la Filiași.

 

Facebook Comments