Doar doi elevi din mediul rural au obținut media 10 la Evaluarea Națională

by Adrian Pavel

În total, 85 de elevi au obținut medii de 10 la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor. Dintre ei, doar doi sunt din mediul rural – respectiv din județele Iași și Ilfov, scrie site-ul Edupedu.ro.
După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor de 10 obținute de elevii care au susținut Evaluarea Națională 2025 a crescut cu zece. Este un număr în creștere față de anul precedent. În 2024, au fost 74 de medii de zece.
Cei mai mulți dintre cei care au obținut media maximă sunt din mediul urban, scrie sursa citată. Cele mai multe medii de 10 au fost înregistrate în București (33, cu 4 în plus după contestații). Urmează Iași, cu 8 (plus 1 după contestații), și Constanța, cu 6 medii maxime.
Doar doi elevi ai școlilor din mediul rural au obținut nota 10 la examenul de Evaluare Națională, în urma contestațiilor. Aceștia au învățat la Liceul „Profesor Mihai Dumitru” din comuna Valea Lupului, județul Iași și la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Balotești, județul Ilfov. Anul trecut, un singur elev din mediul rural a avut această medie. Era din județul Giurgiu.
Anul acesta, 83,2% de elevi care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Este cel mai ridicat procent din ultimii 13 ani.
Notele finale la Evaluare Națională 2025 sunt esențiale pentru admiterea la liceu. Vineri, 11 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a. Repartizarea computerizată la liceu este programată pentru 17 iulie 2025.

Facebook Comments