Doar 11% dintre elevii din Romania au abilități depline la finalul anilor de studiu

by Florian Popa

Un raport național publicat ieri de platforma BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare), arată că 42% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, scrie antena3.ro. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre elevi nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei, arată „Raportul național de literație”.
Cifrele prezentate în cel mai recent studiu care măsoară gradul de analfabetism funcțional ne arată că 42% dintre elevi nu pot înțelege cu adevărat un text.
La polul opus, doar 11% dintre copii au abilități depline la finalul anilor de studiu.
Fetele, nivel de performanță mai mare
Competențele de literație reflectă capacitatea unei persoane de a relaționa cu un text și de a-l înțelege pe deplin. Rezultatele testelor arată că elevii din România se limitează la identificarea personajelor și a elementelor unui context şi le este aproape imposibil să lucreze cu informația dată și să prelucreze detaliile accesate.
Studiul arată că fetele au nivelul de performanță mai mare pe localizarea, înțelegerea și sintetizarea informației.
Avansul fetelor în literație față de băieți este constant pe categoriile de vârstă studiate și datele arată că diferența nu se va atenua la vârstele mai mari, ci, dimpotrivă se pare că se accentuează.

Facebook Comments