DNA: ELENA UDREA ESTE URMARITA PENAL SI PENTRU SPALARE DE BANI

by Andreea Radu

Procurorii anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale a fostului ministru Elena Udrea și a lui Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de aceasta, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în dosarul „Gala Bute”.

Conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție transmis miercuri AGERPRES, în perioada 2010-2011, Elena Udrea și Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în prezenta cauză), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de această firmă în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.

Astfel, arată procurorii, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către S.C. Last Time Studio S.R.L., controlată de Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod s-au realizat 5 plăți în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Ștefan Lungu îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu.

„Plățile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societății S.C. Ekaton Consulting S.R.L. administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei. O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferența a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria”, mai arată DNA.

Totodată, se precizează în comunicatul DNA, în cursul anului 2011, Elena Udrea a cerut și a primit de la Adrian Gardean, pentru sine și pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

„Urmare acestei solicitări, în data de 06.10.2011 Gărdean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor realizate de cele două societăți menționate din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Suma a fost predată de Nastasia Gheorghe în aceeași zi ministrului Udrea Elena Gabriela. Din probele administrate până în prezent, a rezultat că o parte din suma obținută prin săvârșirea infracțiunilor de corupție descrise anterior a fost transferată de către Breazu Tudor Liberiu și Udrea Elena Gabriela în patrimoniul organizației București a partidului din care făcea parte aceasta din urmă, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor”, spun procurorii.

Astfel, în perioada 19 iulie 2011 — 18 iulie 2012, în contabilitatea organizației au fost înregistrate 21 de contracte de donație cu o valoare totală de 1.537.200 lei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments