DJST Arad are încasări în creştere faţă de anul trecut

by Sorin Haut

Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Arad şi-a făcut bilanţul după primele şase luni din 2018, iar concluziile sunt cât se poate de pozitive. Cu multe initiative şi programe care au venit în sprijinul iubitorilor de mişcare şi sport, de remarcat fiind în special pachetele avantajoase de abonamente la bazinul acoperit de înot “Delfinul” şi la sala modernă de fitness din incinta aceleaşi baze sportive, DJST Arad are încasări cu 50% mai mari faţă de prima jumătate a anului trecut! “Avem încasări cu 50% mai mari decât în primele şase luni din 2017, iar asta se datorează în special abonamentelor pe care le-am promovat la bazin, dar şi a celorlaltor activităţi sportive. S-a încasat mult mai bine, atât din bilete şi abonamente, cât şi de la performanţă. Bazinul va intra în remont în august, pentru maxim 30 de zile, perioadă în care vom efectua lucrări de curăţenie generală, tratarea apei, igienizare şi în general lucrări uzuale, atât de necesare înainte de redeschidere”, ne-a declarat directorul DJST Arad, Cristian Gavra.
Bazinul intră, din august, în remont
Programul naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate” – iniţiat de catre Ministerul Tineretului şi Sportului – va continua din toamnă: “Vom relua acţiunile după vacanţă, odată cu începerea unui nou an şcolar. Elevii au fost foarte receptivi la această initiativă, iar programul are un real succes, mai ales că alături de noi se află campioni şi sportivi de mare performanţă ai Aradului, care îi îndrumă pe copii spre sport şi în general spre mişcare”, mai spune Cristian Gavra. DJST îi aşteaptă, în continuare, pe arădeni la înot, fitness, la preţuri şi abonamente accesibile şi tenis de masă (gratis), activităţi pe care le pot desfăşura în incinta principalelor două baze sportive, bazinul acoperit de înot “Delfinul” şi Sala Sporturilor “Victoria”.
Concurs de proiecte pentru structuri sportive
Altfel, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad organizează în perioada 20 iunie – 20 august concursul local de proiecte din cadrul Programului național „România în Mișcare” 2018, sub-programul P5-1 „Finanțarea nerambursabilă a structurilor sportive”. Bugetul alocat acestui concurs local de proiecte în 2018 este de 63.000 de lei. Aplicanţii eligibili pentru concursul local de proiecte sportive sunt structurile sportive care au secții sportive, afiliate la federațiile sportive naționale. Aplicanții sunt eligibili dacă au sediul social în județul Arad. Valoarea finanțării solicitate/proiect se va încadra între 5000-9000 de lei pentru jocuri sportive și 3000-9000 de lei pentru sporturi individuale. Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv ghidul de finanțare, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului (www.mts.ro), site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad( http://www.djstarad.ro) sau la sediul DJST Arad din strada Lucian Blaga, nr.20, Arad.

Facebook Comments