Dinamo nu e încă sigură de locul de play-off din SuperLiga după ce a pierdut aseară derby-ul de pe Arena Națională cu FCSB. Roș-albaștrii s-au impus cu 2-1, dar după un meci marcat de grava eroare a brigăzii conduse de Istvan Kovacs, foarte modest la meciurile din SuperLiga. Mai exact, centralul din Carei, poziționat excelent la acea fază și Sorin Costreie, din camera VAR, nu au văzut un henț evident și intenționat în careu al lui Ngezana la scorul de 1-1. Era penalty și eliminare pentru sud-african, care mai avea un galben înaintea acestei faze, așa că putem vorbi de o viciere clară de rezultat. FCSB a câștigat cu arbitri și la Arad, cu UTA, 1-0, după un penalty care nu a fost și e liber la scandal în SuperLiga, deși play-off-ul nu a început încă! Așa se face că Dinamo a ajuns cumva iar la mâna lui Mircea Rednic, la fel ca în sezonul trecut, când doar victoriile utiste cu contracandidatele lui Dinamo și apoi eșecurile de la București, din meciurile directe, au făcut ca Dinamo să scape miraculos de o nouă retrogradare.
Dacă nu pierde cu Sepsi, UTA lui Rednic îi asigură matematic play-off-ul lui Dinamo
Sub conducerea croatului Kopic, roș-albii au renăscut în acest sezon și sunt revelația campionatului, cochetând în tur de multe ori cu primele 2-3 poziții, dar fac un 2025 destul de modest, astfel că încă nu și-au asigurat matematic prezența în Top 6. Dar acest lucru se poate întâmpla astăzi, dacă UTA lui Rednic nu pierde cu Sepsi. Fostul tehnician al bucureștenilor, care a recunoscut că Dinamo rămâne echipa sa de suflet, le-a dat indirect deja o mână de ajutor, prin victoria UTA-ei de la Ploiești, cu Petrolul, o altă contracandidată a dinamoviștilor la play-off. În varianta unei victorii a covăsnenilor, astăzi, cu UTA și apoi, în cazul în care Dinamo nu ia punct nici etapa viitoare, cu Hermannstadt (și ea cu șanse la play-off), iar Sepsi trece și de CFR Cluj, variante totuși puțin probabile, trupa lui Kopic va sta cu adevărat la mâna lui Rednic, de data asta în drumul spre play-off! UTA - Dinamo se joacă în ultima etapă a sezonului regulat, cel mai probabil pe 9 martie!
SuperLiga, etapa a 28-a:Hermannstadt – Gloria Buzău 2-1
Goncalves 11, Neguț 81 – penalty / Luckassen 9
Oțelul Galați – U Cluj 0-1
Fabry 20
FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2
Lopez 34, Pavlovic 90+3 / Alisson Safira 38, Baiaram 65
CFR Cluj – Petrolul 2-0
Korenica 48, Kamara 73
Unirea Slobozia – Poli Iași 0-0FCSB – Dinamo 2-1
Alhassan 19, Gele 57 / Perica 17
Luni, 24 februarie Ora 17:00: UTA – Sepsi
Ora 20:00: Farul – Rapid.Foto: iamsport.ro
ClasamentEtapa viitoare, a 29-a (penultima):Vineri, 28 februarie
Ora 17:00: Unirea Slobozia – Oțelul Galați
Ora 20:00: Sepsi – CFR Cluj
Sâmbătă, 1 martie
Ora 17:00: U Cluj – FC Botoșani
Ora 20:00: Universitatea Craiova – Farul
Duminică, 2 martie
Ora 17:00: Poli Iași – Petrolul
Ora 20:00: Rapid – FCSB
Luni, 3 martieOra 17:00: Gloria Buzău – UTA
Ora 20:00: Dinamo – Hermannstadt.