DIN VALEA DOMANULUI SPRE PLAY-OFF. UTA A INVINS CU 1-0 LA RESITA

by Sorin Haut

UTA a câștigat la limită meciul de astăzi, de la Reșița, disputat în compania suferindei Metalul, victorie cu care roș-albii se pot deja considera calificați în play-off-ul din B2. În ciuda scorului strâns, partida din Valea Domanului a fost la discreția arădenilor, care au deschis repede scorul, în minutul 9, atunci când Curtuiuș a șutat din careu în blocajul portarului Lucic, mingea s-a lovit de Elhad și a intrat în poartă. Avantajul putea fi mărit în minutul 14, dar portarul reșițean a scos din vinclu mingea expediată de la 25 de metri de Chindriș, sau mai ales în minutul 30, când Hlistei a șutat cu sete de la 18 metri, mingea lovind bara. UTA a atacat cu toate liniile până la pauză, dar tabela a rămas neschimbată, iar după 45 de minute Bătrâna Doamnă avea doar 1-0.

Victorie după un autogol

Odată scăpați de ocazia lui Curtuiuș (min.52), care a reluat cu capul din 5 metri, Lucic respingând miraculos, puștii Reșiței au prins curaj și au închis bine culoarele spre poartă. De cealaltă parte, UTA a presat continuu, fără însă a găsi pasa decisivă, iar în paralel s-a și mulțumit să își securizeze trei puncte importante în clasament. În ultima jumătate de oră, același Curtuiuș s-a aflat la originea a trei șanse importante, dar atacantul arădean ori a greșit de puțin ținta, ori a fost blocat de eroul gazdelor, portarul Lucic. S-a terminat 1-0 și UTA urcă două locuri în clasament, revenind din nou pe podium.

UTA revine pe podium

Dacă mai punem la socoteală că arădenii obțin încă trei puncte etapa viitoare, cu FC Bihor, e clar că Botiș et.company traversează o perioadă favorabilă în B2. Roland Nagy a optat în meciul de azi pentru formula: Miron – Polgar, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă (69 Costin), Chindriș, Tănase (46 C.Rus), Hlistei – Man (80 Jorza), Curtuiuș. Șoimii Pîncota evoluează astăzi, de la ora 15, la Satu Mare, iar runda se încheie mâine, cu meciul dintre FC Brașov și Universitatea Cluj-Napoca, programat de la ora 11.

Liga a II-a, seria 2, etapa 22:

CSM Rm.Vâlcea – CS Mioveni 0-2

FCM Baia Mare – Gaz Metan 0-1

Metalul Reșița – UTA 0-1

Olimpia Satu Mare – Șoimii Pîncota, sâmbătă, ora 15

FC Brașov – Univ.Cluj, duminică, ora 11 (Digi Sport 1)

CS Caransebeș – Tărlungeni 0-3 (f.j.)

FC Bihor – Chindia Târgoviște 0-3 (f.j.)

Clasament

1.Chindia Târgovişte 22 14 2 6 44-18 44

2.Gaz Metan Mediaş 22 13 4 5 32-18 43

3.UTA Arad 22 12 6 4 41-24 42

4.CS Mioveni 22 11 6 5 34-16 39

5.CSM Rm.Vâlcea 22 11 6 5 36-20 39

6.FCM Baia Mare 22 11 6 5 30-14 39

7.FC Braşov 21 9 7 5 40-24 34

8.Şoimii Pâncota 21 9 6 6 28-21 33

9.Universitatea Cluj 21 9 4 8 21-15 31

10.Olimpia Satu Mare 21 7 5 9 29-29 26

11.Unirea Tărlungeni 22 3 9 10 21-31 18

12.FC Bihor Oradea 21 4 1 16 10-46 13

13.Metalul Reşiţa 22 3 1 18 19-67 -5

14.FC Caransebeş 21 3 1 17 11-51 -78

Foto: uta-arad.ro

Facebook Comments