Din „logica“ lui Bibarţ: cultura interzisă, să ne înghesuim la patinoar

by Adrian Pavel

Bibarţ a reuşit în câteva luni ca primar, ceea ce nu a reuşit Falcă să facă în aproape 20 de ani la Primăria Arad: să distrugă cultura. A închis sălile de teatru, a pus surdina peste concerte, tot ce sună a cultură. Nici măcar online, sub pretextul pericolului sanitar, artiştii nu mai au voie să presteze în oraşul păstorit de Bibarţ. În schimb, pericolul sanitar nu este o problemă atunci când vine vorba despre deschiderea patinoarului.

Călin Bibarț: „Astăzi am deschis patinoarul în condiții de maximă siguranță!„Ziua Națională a României coincide anul acesta cu inaugurarea sezonului de patinaj 2020-2021! Începând de azi, patinoarul artificial va fi deschis zilnic între orele 09.00 şi 21:00, un program ușor modificat față de sezonul trecut, iar aceasta nu este singura măsură luată în contextul pandemiei de coronavirus.
”Arădenii îşi pot petrece timpul liber la patinoar, în condiții de siguranță şi respectând regulile de distanțare. Ştim că această activitate frumoasă de iarnă este o bucurie pentru cei mici, dar şi pentru cei mari tocmai de aceea am luat toate măsurile posibile pentru siguranța lor”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Amatorii de patinaj vor putea să se bucure de gheaţa patinoarului municipal, plătind următoarele tarife:18 lei pentru o oră, respectiv 21 lei pentru o serie de 90 minute.


Cele 450 de perechi de patine vor putea fi închiriate cu 10 lei/perechea/oră, respectiv 11 lei/perechea/90 minute. Ascuţirea unei perechi de patine costă 16 lei“, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.

Facebook Comments