Din ce cauză diabeticii sunt predispuși la forme mai grave de covid-19
Forumul Român de Diabet, organizaţie care reuneşte mai multe societăţi profesionale şi organizaţii de pacienţi, a elaborat o serie de recomandări de protecţie şi prevenire a infecţiei virale, pentru persoanele care suferă de diabet zaharat de tip 1 sau 2.
Diabeticii sunt consideraţi categoria cea mai vulnerabilă în faţa infecţiei cu noul coronavirus, iar în cazul persoanelor cu diabet necontrolat riscurile sunt cu atât mai mari. Cel mai recent caz a fost al unei paciente de 40 de ani, din judeţul Vaslui, care a murit la 10 zile după ce a fost diagnosticată COVID-19, în urma unei evoluţii fulminante a bolii. La internarea în spital, femeia nu era cunoscută cu patologie medicală, după internare, însă, a fost diagnosticată cu diabet.
Nivelul crescut al glicemiei, menţionează medicii, duce la scăderea sistemului imunitar şi de aceea pacientul cu diabet este mai vulnerabil în faţa infecţiei COVID-19.
Totodată, diabetul se asociază şi cu alte afecţiuni (în special boli cardiovasculare) care contribuie la evoluţia severă a infecţiilor.
În plus, atrag atenţia medicii diabetologi, dezechilibrele metabolice cauzate de diabet sunt multiple şi conduc la un status proinflamator şi prooxidativ în organism, ceea ce scade rezistenţa în faţa virusului.
Forumul Român de Diabet a elaborat o serie de recomandări pentru protejarea persoanelor cu diabet în perioada pandemiei COVID-19, noteaza adevarul.ro.
Factorii care pot produce efecte mai severe în cazul infectării cu COVID-19 a unui pacient cu diabet sunt:
1. Controlul insuficient glicemiei (nivelurile ridicate ale zahărului din sânge, conduc la scăderea imunităţii organismului)
2. Existenţa unor complicaţii ale unor boli cronice (în special cele cardiovasculare sau renale)
3. Durata mai mare a prezenţei bolii (diabetului)
4. Obezitatea (indicele de masă corporală mai mare de 30)
5. Vârsta înaintată
6. Fumatul