Halep este tot mai aproape de dispariția din clasamentul WTA! Șanse infime să mai joace la US Open

by Sorin Haut

Simona Halep nu a primit încă un verdict de la Sport Resolutions în privința cazului său de dopaj. Între timp, organizatorii de la US Open au anunțat și wild-cardurile pentru ediția din acest an a turneului. Venus Williams, Caroline Wozniacki, Ashlyn Krueger, Robin Montgomery, Kayla Day, Clervie Ngounoue, Storm Hunter și Fiona Ferro sunt jucătoarele care au primit câte un wild card la US Open, potrivit anunțului făcut de organizatori. Astfel, în așteptarea unui verdict de la Sport Resolutions, Simona Halep are șanse infime de a mai participa la al patrulea Grand Slam al anului. Ar trebui ca verdictul în cazul suspendării sale să vină până pe 21 august și acesta să îi fie favorabil. Ea ar avea astfel drept de participare, pentru că era pe locul 57 când s-au întocmit listele de participare la Grand Slam-ul american, adică acum trei săptămâni.

Altfel, în orice altă variantă, adică fără verdict sau o suspendare mare, ea va rata US Open și în mai puțin de o lună, pe 11 septembrie, la o zi după încheierea competiției din SUA, Halep va rămâne fără niciun punct și va dispărea din clasamentul WTA, asta deși acum o săptămână, la începutul lunii august, era în Top 60! La începutul acestei săptămâni, Halep a ieșit din Top 500. US Open este ultima competiție la care a participat Simona Halep.

La New York, în 2022, românca a pierdut în primul tur la Daria Snigur și după acel meci a picat un test anti-doping. Halep a fost audiată în procesul de dopaj la finalul lunii iunie, la Londra, la Sport Resolutions. În mod normal, un verdict trebuia să apară în două săptămâni, adică pe 13 iulie. De atunci a trecut mai mult de o lună și situația este în continuare incertă.

Facebook Comments