Dezastru în vecini: Timișoara rămâne fără echipă în Liga a II-a, rivala Poli a retrogradat astăzi!

by Sorin Haut

Dramă pe Bega, unde după Ripensia, care își știa soarta încă de etapa trecută a play-out-ului, marea rivală a UTA-ei a retrogradat și ea, astăzi, matematic! Așadar, Politehnica Timișoara cade pentru a doua oară la rând în Liga a III-a, anul trecut profitând de faptul că unele echipe ce și-au câștigat pe teren dreptul să evolueze în eșalonul secund nu erau eligibile. Practic, dintre echipele importante ce au pornit de la zero, cu proiecte susținute în special de suporteri, cele mai bune exemple fiind Steaua, UTA și Rapid, doar Poli nu a reușit să progreseze, la Timișoara lăsând mult de dorit și infrastructura, fiind probabil unul din puținele mari orașe fără un stadion decent.

Dinamo și Buzăul, pe locuri de baraj! Oțelul – pas mare spre promovare

Paradoxal, onoarea județului Timiș este salvată de nou promovata CSC Dumbrăvița, teamul din comuna de la marginea orașului de pe Bega salvându-se tot azi matematic de la retrogradare, după victoria clară cu Viitorul Pandurii. Așadar, o zi istorică deosebit de tristă pentru fotbalul timișorean, nu puține fiind deja pe rețelele de socializare mesajele acide din partea suporterilor utiști. Situația din play-off o interesează și pe UTA, pentru că sunt șanse mari ca una din echipele aflate pe loc de baraj, Dinamo și Buzăul, să fie adversara arădenilor la barajul de menținere/promovare.

Liga a II-a, play-off, etapa a cincea:

Unirea Dej – Oţelul Galaţi 0-1

Jardan 7

Gloria Buzău – CSA Steaua  1-0

Lopez 71

Marți, 25 aprilie 2023, ora 20:00

Dinamo – Politehnica Iaşi – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport.

Clasament

Liga a II-a, grupa A, play-out:

CSM Slatina – Politehnica Timișoara 1-0

Ciocâlteu 43

CS Comunal Şelimbăr – Metaloglobus Bucureşti 1-2

Gele 76 / Huiban 22, Milea 36

Unirea Slobozia – Minaur Baia Mare 0-0

FK Miercurea Ciuc stă.

Clasament

Liga a II-a, play-out, grupa B:

CSC Dumbrăviţa – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 4-0

Zaluschi 12, Ghinescu 37 – penalty, Curea 73, Torok 82

Concordia Chiajna – Progresul Spartac 1-0

Stănică 31

Ripensia Timișoara – FC Braşov 0-3

Spătaru 13, Sorsa 40, Angelov 71

Unirea Constanţa stă.

Clasament

Foto: Politehnica Timișoara, facebook

 

Facebook Comments