Dezamăgire în Europa: ICIM, dublu eșec cu Marburg

by Sorin Haut

FCC ICIM a încheiat cu o înfrângere aventura din acest sezon, în Liga Europei Centrale.

Dacă în campionat sunt în grafic, asigurându-și în mare măsură calificarea în prima grupă valorică (n.n.mai sunt șanse teoretice ca ICIM să rateze zona locurilor 1-5), nu același lucru se poate spune despre parcursul din competiția continentală regională.

Galben-albastrele au adunat o singură victorie din șase meciuri disputate, încheind dezamăgitor o grupă B la prima vedere accesibilă, din care s-au calificat la turneul final CSM Satu Mare și Pharmaserv Marburg.

Nemțoaicele au câștigat și aseară, scor 73-69 (20:14, 19:29, 23:14, 11:14), în meciul revanșă cu ICIM, după ce marți s-au impus ceva mai clar, cu 87-79.

La fel ca în disputa precedentă, arădencele au cedat inițiativa în sfertul trei, după ce la pauza mare conduceau cu 43-39. Gazdele au revenit spectaculos în ultimele două sferturi și și-au adăugat a patra victorie în grupă.

De menționat că oficialii arădeni au contestat arbitrajul în acest al doilea meci, Marcel Urban fiind chiar aproape să scoată echipa de pe teren, la scorul de 64-60, în minutul 32. Până la urmă s-a continuat, iar ICIM a pierdut pe final.

Americanca Wingate a fost singura remarcată a ICIM-ului, care sâmbătă încheie și sezonul regulat în Liga Națională, într-un meci cu ultima clasată, Sirius Târgu Mureș.

Formații:
Marburg: Baker 11, Bertholdt 9, Bradley 5, Greunke 14, Kohl 2, Schaake 8, Voynova 5, Wagner 9, Wilke 5, Winterhoff 3, Yohn 2.
Arad: Ciotir, Ferenczi 12, Hadzovic 3, Mercea 7, Nagy 12, Poole 10, Tavic 6, BWingate 19, Zidaru.

Foto: bc-marburg.de

Facebook Comments