Destinații turistice care-ți stârnesc creativitatea

by Cristian Dobre

De la ateliere de artă în Toscana, Italia, la cursuri de scris romane poliţiste în Scoţia, prezentăm mai jos câteva destinaţii turistice creative pentru toamna acestui an, potrivit The Observer, citat de agenţia de presă Mediafax.

Ateliere de artă în Toscana, Italia

Situată pe dealurile dintre Pisa şi Florenţa, Villa Lena, un „palazzo” neorenascentist din secolul al 19-lea, care dispune de 500 de hectare de vii şi păduri, este o destinaţie care îmbină creativitatea cu cultura. Oaspeţii pot să îşi realizeze proiectele creative, dar aici sunt organizate şi ateliere, cursuri şi manifestări coordonate de diverşi artişti. Hotelul şi fundaţia non-profit aferentă sunt înfiinţate de Lena Evstafieva, fost consultant în artă, şi de soţul acesteia, muzicianul Jérôme Hadey. Oaspeţii pot intra în contact cu natura, dar şi cu artiştii rezidenţi, pot alege singurătatea sau să interacţioneze social, spune Evstafieva. O noapte de cazare costă de la 80 de euro.

Fotografie în Maroc

De la bazarul din Marrakech la dunele şi crescătorii beduini de cămile din Sahara – Creative Escapes oferă cursuri de fotografie, pentru începători şi amatori. Cursanţii pot afla secretele fotografiei din diferite genuri, de la peisaj la fotoreportaj, şi pot primi multe sfaturi tehnice. Tururile se încheie cu o expoziţie. Un astfel de curs costă de la 2.850 de euro pentru zece zile şi include cazare, transport şi atelierul de fotografie.

Curs de gătit în Veneţia, Italia

Şcoala de gătit a celebrei Enrica Rocca, chef şi proprietar de restaurant, oferă cursuri despre bucătăria autentică, vinurile şi cultura din Veneţia, având ca sediu vila de familie a acesteia, unde oaspeţii se şi pot caza. Sejururile pot dura de la o zi la o săptămână. Cursanţii pot afla secretele preparării unei focaccia, dar şi ale pastelor realizate manual. Se fac excursii în pieţe, la producători de vin şi la diverse „trattorie” unde se pot degusta preparate locale. Cursurile au preţuri ce pornesc de la 195 de euro pe zi.

Curs de olărit în Cornwall, Marea Britanie

Primrose Cottage din peninsula Penwith organizează cursuri de olărit, coordonate de Caroline Winn, celebră în domeniu de peste 20 de ani. Cursurile durează cinci zile. Cursanţii se pot relaxa apoi plimbându-se prin Cornwall, o zonă cu un peisaj spectaculos. Sejurul, care include cursul, mesele, materialele şi excursiile, costă de la 1.000 de euro de persoană.

Cursuri de scris romane poliţiste, în Scoţia

Moniack Mhor Creative Writing Centre organizează astfel de cursuri, care durează cinci zile, cu autori celebri şi premiaţi, precum Louise Welsh şi Karen Campbell, şi criticul literar Adam LeBor. Peisajul este unul spectaculos, deci inspiraţia pentru scris nu se va lăsa aşteptată. Un astfel de sejur costă de la 600 de euro, incluzând cazare, mese şi cursul propriu-zis.

Sursa: descopara.ro

Facebook Comments