Deşi stă mai prost în ofensivă, UTA continuă să îşi betoneze apărarea: a semnat un nou fundaş!

by Sorin Haut

Constantin Dima este noul jucător al UTA-ei! Fundașul în vârstă de 22 de ani a semnat un contract valabil pe doi ani și se va alătura lotului utist începând din această săptămână. Născut la București, fundașul de picior stâng a evoluat în carieră pentru Dinamo București, Viitorul Constanța și Astra Giurgiu. De la clubul giurgiuvean a plecat în Ucraina, acolo unde a evoluat pentru Desna Chernihiv, în sezonul precedent.

Dima are prezențe la naționalele de juniori ale României, inclusiv pentru selecționat de tineret şi înlocuieşte practic în lotul UTA-ei pe Tomozei, pus pe liber de antrenorul Laszlo Balint. Aşadar, UTA continuă să se întărească în apărare, poate cel mai bun compartiment al echipei, deşi de la mijloc în sus nu arată prea bine.

Facebook Comments