Deşeuri din Germania și Polonia, oprite la Nădlac II și Borș II. Peste 28 de tone de diverse bunuri

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 28 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat în ultimele 48 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de cetăţeni români și polonezi. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, aluminiu și haine second-hand de la diferite societăți comerciale din Germania și Polonia pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 28.360 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Facebook Comments