Deşeuri din Germania oprite la Nădlac II și Borș II. Peste 39 tone de diverse bunuri.

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II,, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu peste 39 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat în ultimele 48 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (electrocasnice, biciclete, electronice, mobilier și cauciucuri second-hand), de la societăți comerciale din Germania pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 39.500 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Facebook Comments