Deşeuri constând în haine second şi bunuri uzate oprite la frontieră

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș și I II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru două mijloace de transport încărcate cu 8.600 kilograme de deșeuri, constând în haine second şi bunuri uzate ( piese de mobilier, saltele,îmbrăcăminte).

Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei BorșI și II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de către doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii haine second hand și bunuri uzate ( piese de mobilier, saltele,îmbrăcăminte), de la diferite societăți comerciale din Italia și Germania pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 8.600 kilograme de deșeuri constând în haine second hand și bunuri uzate (piese de mobilier, saltele, îmbrăcăminte), pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Facebook Comments