DESCOPERIRE FASCINANTA DESPRE CAPACITATEA DE ADAPTARE A ORGANISMULUI UMAN

by Paula Craciun
Please follow and like us:

Un grup izolat de persoane care locuiesc în munţii Anzi au dezvoltat toleranţă la arsenic. Descoperirea nu reprezintă o premieră numai în ceea ce priveşte arsenicul, aceştia fiind şi primii oameni care au dezvoltat imunitate la o substanţă toxică.

Studiul care a condus la această descoperire a fost realizat în nordul Argentinei, în localiatea San Antonio de los Cobres (SAC). Regiunea este una aridă, în care erupţiile vulcanice au lăsat în urma lor deşeuri de arsenic care s-au infliltrat în rezervele de apă locale.

Organismele locuitorilor din regiune s-au adaptat la mediu şi au dezvoltat rezistenţă la arsenic, fiind capabile să-l elimine mai uşor şi să-i reducă toxicitatea.

În statele bogate, dezvoltarea unei astfel de toleranţe a organismului la arsenic ar putea fi utilă numai celor ai căror duşmani sunt fani ai romanelor Agathei Christie, dar în multe alte zone ale lumii, lucrurile stau cu totul diferit. Zeci de milioane de oameni (în special din India şi Bangladesh) se îmbolnăvesc şi mor în fiecare an din cauza intoxicaţiilor cu arsenic.

Studiul este de asemenea important şi datorită informaţiilor pe care le oferă privind evoluţia genetică şi capacitatea de adaptare a organismului uman.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Molecular Biology and Evolution.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments