Descoperire arheologică unică, în Rusia

by Cristian Dobre

Pentru prima dată în istorie, cercetătorii au descoperit, în acelaşi mormânt, rămăşiţele a patru amazoane cu vârste diferite, potrivit unui comunicat al Institutului de Arheologie RAS din Rusia. Alături de oseminte, au fost identificate şi alte relicve arheologice de mare importanţă.

Mormântul din lut şi lemn de stejar, descoperit în Rusia, a protejat de-a lungul anilor osemintele a patru femei. În urma estimărilor, s-a stabilit că cea mai tânără avea 12-13 ani când a murit, următoarea avea între 20 şi 29 de ani, a treia între 25 şi 35 de ani, iar cea mai bătrână avea între 45 şi 50 de ani, potrivit CNN.

Amazoanele, asemănătoare personajelor din filmul „Wonder Woman”, erau femei războinice din rândul sciţilor, un popor de luptători organizaţi în triburi nomade care a populat Siberia între anii 200 şi 900 î.Hr.

Rămăşiţele celor patru, alături de alte descoperiri anterioare, constituie dovezi cruciale ale existenţei istorice a acestor femei legendare în Europa de Est.

Obiectele găsite în mormântul comun i-au ajutat pe cercetători să estimeze perioada în care acestea ar fi putut trăi, rezultatele indicând secolul al IV-lea î.Hr. Alături de osemintele celor mai tinere, s-au găsit vârfuri de săgeată din fier, un cârlig în formă de pasăre, hamuri pentru cai, cârlige, cuţite de fier, oase de animale, vase modelate şi o vază vopsită în nuanţe de roşu. Se pare că ar mai fi existat şi alte relicve, furate în vechime de profanatorii de morminte, scrie Mediafax.

Una dintre femeile mai tinere a fost îngropată asemenea unui „călăreţ”, tradiţie solemnă ce constă în tăierea tendoanelor de la picioare. În partea ei stângă, au fost descoperite o oglindă de bronz, două suliţe şi o brăţară din margele de sticlă. Două vase, o farfurie cu model din lac negru şi o ceaşcă, erau aşezate în zona picioarelor.

O surpriză a fost şi vârsta înaintată a celei mai bătrâne dintre amazoane, aşezată pe un pat cu farfurii ornamentate cu motive florale, întrucât speranţa medie de viaţă a unei femei sciţiene era estimată la 30-35 de ani, potrivit cercetătorilor. Bijuteriile acesteia erau realizate dintr-un aliaj format din 65% până la 70% aur, amestecat cu cupru, argint şi fier.

Cercetătorii au declarat că descoperirea este unică în istorie, cu atât mai mult cu cât alături de oseminte s-au păstrat şi alte relicve. Rămăşiţele au fost găsite într-un cimitir cunoscut sub numele de Devitsa V, un sit studiat începând cu 2010, format din 19 movile, situat în regiunea Voronezh din Rusia. În acest an, Expediţia arheologică Don de la Institutul de Arheologie al Academiei Ruse de Ştiinţe a descoperit rămăşiţele celor patru femei într-una dintre movile. „În ultimul deceniu, expediţia noastră a descoperit aproximativ 11 morminte ale tinerelor femei înarmate cunoscute drept amazoane”, a declarat Valerii Guliaev, şeful expediţiei Don.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments