DERBY DE PROMOVARE ÎN LIGA 4 ARAD. PROGRAMUL ETAPEI ŞI CLASAMENT

by Sorin Haut

Primul eşalon fotbalistic judeţean e aproape de concluzii, iar etapa a 24-a programează cel mai aşteptat meci al finalului de sezon. Se înfruntă primele două clasate şi contracandidate la primul loc, Gloria Cermei şi Unirea Sîntana. Ambele sunt în mare formă în acest retur, iar o eventuală învingătoare în derby ar decide, în mare măsură, câştigătoarea campionatului. Gazdele au prima şansă în duelul de duminică, terenul propriu fiind un atu important, dar Sîntana – revelaţie în lupta pentru promovare – e decisă să dea marea lovitură. Unirea are şi ea un avantaj, urmând să fie ceva mai odihnită şi proaspătă decât adversara sa, nevoită să joace miercuri în semifinalele Cupei. “Mă bucur că am ajuns să jucăm meciul de gală pentru titlul de campioană, aşa cum se întâmplă şi în box de exemplu. Sper să îl recuperăm şi pe Capătă şi să putem alinia cel mai bun posibil prim unsprezece”, spune Dinu Donca, antrenorul celor de la Sîntana. Crişul stă la pândă şi vrea să profite de un eventual egal în derby, dar pentru asta are nevoie de o victorie la Felnac, acolo unde trupa lui Dan Cuedan intenţionează să risipească ultimele emoţii legate de evitarea retrogradării.
Luptă aprinsă la retrogradare
Felnacul e redutabilă acasă în acest retur, iar misiunea celor din Chişineu Criş va fi cu adevărat grea, mai ales că cei de la Crişul vin după epuizantul meci de la mijlocul săptămânii, din Cupă, cu Cermeiul. Un alt meci interesant al etapei din week-end e programat la Lipova, acolo unde Şoimii şi Pecica reeditează duelul din semifinalele judeţene ale Cupei României. Miercuri a câştigat Lipova, aşa că Pecica e decisă să îşi ia revanşa, pentru a rămâne aproape de primele trei clasate. În rest, jocuri aprinse se anunţă în zona de subsol a clasamentului, acolo unde nu mai puţin de cinci echipe luptă pentru salvare. La Şimand şi Vladimirescu se înfruntă direct echipe ameninţate cu retrogradarea, în vreme ce Zăbraniul lui Leo Pinţa dă piept cu puştii UTA-ei, în tentativa de a mai aduna punct(e) pentru un final liniştit de sezon. Aşadar, ne aşteaptă un final de săptămână interesant în Liga 4 Arad, runda a 24-a având toate şansele să stabilească câteva certitudini la cei doi poli ai ierarhiei.

Liga 4 Arad, etapa 24:
Victoria Felnac – Crişul Chişineu Criş, sâmbătă, ora 18
CS Glogovăţ – Aqua Vest, sâmbătă, ora 18
Păulişana Păuliş – Frontiera Curtici, sâmbătă, ora 18
Şoimii Lipova – Progresul Pecica, sâmbătă, ora 18
Şoimii Şimand – Voinţa Mailat, duminică, ora 18
UTA II Şiria – Victoria Zăbrani, duminică, ora 18
Gloria Cermei – Unirea Sîntana, duminică, ora 18

Clasament
1.Gloria Cermei 23 19 3 1 81-21 60
2.Unirea Sîntana 23 19 1 3 72-20 58
3.Crişul Ch.Criş 23 18 2 3 58-24 56
4.Progresul Pecica 23 17 3 3 60-17 54
5.Frontiera Curtici 23 10 5 8 35-27 35
6.UTA II Şiria 23 10 5 8 38-38 35
7.Şoimii Lipova 23 8 5 10 44-32 29
8.Păulişana Păuliş 23 8 5 10 36-52 29
9.Victoria Felnac 23 6 4 13 27-49 22
10.Victoria Zăbrani 23 5 4 14 19-50 19
11.CS Glogovăţ 23 4 5 14 30-54 17
12.Voinţa Mailat 23 4 4 15 23-51 16
13.Şoimii Şimand 23 4 2 17 33-69 14
14.Aqua Vest 23 4 2 17 32-84 14

Facebook Comments