Deputatul Răzvan Cadar: Amânările repetate privind pensiile magistraților pun în pericol fonduri europene esențiale

Deputatul Răzvan Cadar: Amânările repetate privind pensiile magistraților pun în pericol fonduri europene esențiale
Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, reacționează după ce Curtea Constituțională a României a amânat pentru a cincea oară pronunțarea unei decizii privind pensiile magistraților, subiect care reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Curtea Constituțională a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile magistraților! În ritmul acesta, reforma iese la pensie înainte să primească verdictul. Nu vorbim despre un detaliu tehnic, ci despre un jalon din PNRR. Fără această reformă, România pierde 231 de milioane de euro, bani care înseamnă investiții în spitale, școli și infrastructură. Din păcate, fiecare amânare ne costă!”, a transmis deputatul Răzvan Cadar.
Parlamentarul arădean atrage atenția că întârzierea adoptării și validării reformei riscă să afecteze direct finanțările europene destinate proiectelor de investiții, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate legislativă și predictibilitate pentru a-și respecta angajamentele asumate în fața Comisiei Europene.