Deputatul PNL Răzvan Cadar critică ferm moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului, considerând-o un demers populist, fără soluții reale pentru România. Într-un moment crucial, când stabilitatea economică și socială ar trebui să fie prioritare, astfel de acțiuni politice nu fac decât să creeze incertitudine și să blocheze măsurile necesare pentru dezvoltarea țării.
„Moțiunea de cenzură este un gest iresponsabil, adus să creeze haos și instabilitate, într-un moment crucial pentru România. Guvernul are nevoie de timp pentru a implementa soluții, iar blocajele politice nu înseamnă decât destabilizarea țării.
Cei care vor să dărâme nu vin cu alternative reale, ci doar cu spectacol ieftin, scopul fiind accederea la putere cu orice preț. Oare România, la ora actuală, își permite să plătească acest preț, într-o perioadă în care echilibrul social este precar, atât în țară, cât și pe plan mondial? România trebuie să rămână stabilă pentru a-și menține influența în Europa și pentru a asigura creștere economică!”
Deputatul PNL subliniază că, în locul acestor jocuri politice, întreaga clasă politică ar trebui să se concentreze pe măsuri concrete care să sprijine cetățenii și să asigure un climat economic favorabil investițiilor și dezvoltării.