Deputat Răzvan Cadar: România obține 2,5 miliarde de euro din fonduri PNRR
Deputatul PNL Arad Răzvan Cadar anunță că România va primi 2,5 miliarde de euro în noua tranșă de finanțare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), bani care vor susține în continuare investițiile strategice asumate de țara noastră.
Deputatul subliniază că această finanțare confirmă progresul reformelor și angajamentelor pe care România și le-a asumat în ultimii ani, în domenii esențiale precum infrastructură, energie, digitalizare, educație și sănătate.
„Aceste 2,5 miliarde de euro reprezintă mai mult decât o tranșă financiară – sunt dovada că România își îndeplinește obligațiile și merge în direcția corectă. Investițiile finanțate prin PNRR înseamnă drumuri mai sigure, energie mai ieftină și mai curată, servicii publice digitalizate și o administrație modernă, în beneficiul cetățenilor. Este important să continuăm acest ritm și să demonstrăm că putem transforma aceste sume în proiecte reale, vizibile în fiecare comunitate”, a declarat deputatul PNL Răzvan Cadar.
Deputatul arată că aceste fonduri vor sprijini atât proiecte mari de infrastructură, cât și investiții locale, cu impact direct asupra calității vieții oamenilor, mai ales în zonele unde modernizarea este încă necesară.
„Trebuie să lucrăm eficient, cu responsabilitate și cu viziune. PNRR este șansa generației noastre de a reconstrui România în mod durabil și echilibrat. Fiecare proiect implementat corect și la timp înseamnă un pas înainte pentru dezvoltarea comunităților noastre”, a mai adăugat Cadar.