Deputat Răzvan Cadar: „Reforma statului nu mai poate fi amânată!”

Deputat Răzvan Cadar: „Reforma statului nu mai poate fi amânată!”
O nouă sesiune parlamentară începe cu teme importante pentru România, iar reforma statului se află printre principalele priorități asumate de Partidul Național Liberal. Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, susține că România are nevoie de un aparat administrativ mai eficient, de reducerea risipei și de instituții care să funcționeze în primul rând în interesul cetățeanului.
Parlamentarul arădean consideră că reformele anunțate nu mai pot fi amânate și că noua sesiune trebuie să marcheze trecerea de la declarații la decizii concrete.
„Reforma statului nu mai poate fi amânată! Este principala miză a noii sesiuni parlamentare și una dintre responsabilitățile pe care PNL și le asumă.
În Parlament și în sesiunea parlamentară care începe mâine se va da o luptă politică importantă: între cei care vor modernizarea României și reformarea statului și cei care se agață de vechile structuri și își apără privilegiile. Noi știm de ce parte suntem!
Prioritățile PNL sunt clare: reforma administrației publice centrale și a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială, reforma electorală, în prim-plan urmând să fie reducerea dimensiunii Parlamentului României, dar și a administrației locale, reforma bugetului asigurărilor de sănătate și Legea lustrației.
Sunt reforme dificile, amânate prea mult timp. România are nevoie de un stat mai suplu, mai eficient și mai puțin costisitor, de mai puțină risipă și de instituții care lucrează pentru cetățeni, nu pentru propriul aparat.
Din păcate, zilele acestea am văzut că lipsa reformelor costă: pierdem fonduri europene, credibilitate, dar mai ales șansa modernizării.
În această sesiune parlamentară, reformele trebuie să treacă din zona declarațiilor în cea a deciziilor. PNL va susține modernizarea statului, chiar dacă asta înseamnă să deranjăm interese și privilegii construite în ani de zile”, susține Răzzvvan Cadar.