Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, a participat de Ziua Copilului la inaugurarea noii clădiri a Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu” din Socodor, un proiect important pentru comunitate, care oferă elevilor și cadrelor didactice condiții moderne de desfășurare a actului educațional.
Parlamentarul arădean a apreciat eforturile administrației locale și ale tuturor celor implicați în realizarea investiției, subliniind importanța dezvoltării infrastructurii școlare.
„Chiar de 1 Iunie am participat la inaugurarea noii clădiri a Școlii Gimnaziale «Iustin Marșieu» din Socodor, un proiect care oferă copiilor și cadrelor didactice condiții moderne, sigure și adaptate cerințelor actuale. Îl felicit pe primarul Ioan Jura și pe toți cei care au contribuit la realizarea acestei investiții pentru elevi și pentru viitor. În calitate de deputat și de părinte, cred că investițiile în școală sunt esențiale”, a declarat deputatul Răzvan Cadar.
Acesta consideră că dezvoltarea sistemului educațional trebuie să rămână o prioritate pentru autoritățile locale și centrale, deoarece educația reprezintă fundamentul dezvoltării unei societăți moderne.
„Copiii merită cele mai bune condiții pentru a învăța, pentru a-și pune în valoare talentul și abilitățile. Fiecare investiție în educație contribuie la formarea generațiilor viitoare și la dezvoltarea comunităților noastre”, a mai afirmat deputatul liberal.
Deputat Răzvan Cadar: Investițiile în educație sunt investiții în viitorul comunităților noastre