Deputat Răzvan Cadar: Guvernarea Bolojan a stabilizat România și a creat condițiile pentru continuarea investițiilor

Deputat Răzvan Cadar: Guvernarea Bolojan a stabilizat România și a creat condițiile pentru continuarea investițiilor
Deputatul PNL de Arad, Răzvan Cadar, susține că măsurile adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan au contribuit la stabilizarea economiei și la consolidarea capacității statului de a finanța investițiile necesare dezvoltării României.
„Datele economice arată că România merge într-o direcție corectă. Reducerea deficitului bugetar, creșterea investițiilor publice și absorbția fondurilor europene demonstrează că măsurile luate de Guvernul Bolojan produc rezultate concrete. Este o abordare bazată pe responsabilitate și pe utilizarea eficientă a resurselor publice”, a declarat deputatul Răzvan Cadar.
Potrivit datelor prezentate de parlamentarul liberal, deficitul bugetar s-a redus de la 56 de miliarde de lei la 24 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă o diminuare cu 32 de miliarde de lei. În același timp, investițiile publice au ajuns la 31 de miliarde de lei în primele luni ale anului.
Un alt indicator important îl reprezintă structura investițiilor, peste 75% dintre acestea fiind finanțate din fonduri europene și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, plățile pentru proiectele europene au crescut cu 34% față de anul trecut.
„Fiecare punct procentual redus din deficit înseamnă aproximativ 20 de miliarde de lei care pot fi direcționați către investiții și dezvoltare. România are nevoie de infrastructură, școli, spitale și proiecte care să îmbunătățească viața oamenilor. Aceste rezultate confirmă faptul că disciplina financiară și investițiile pot merge mână în mână”, a mai afirmat Răzvan Cadar.
Deputatul arădean consideră că menținerea acestui ritm al investițiilor și continuarea reformelor reprezintă condiții esențiale pentru dezvoltarea economică a României și pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor.